Mintea care minte

Cand mintea ne minte crezand ca ea stie Iar vise coboara si ganduri se fac. Ne pierdem in lanturi si falsa robie Cu frica de moarte mereu la atac. Robie completa a gandurilor arena, O adunatura de rebuturi in ochi si memorie... Ne trezim cu orgoliul urcat pe scena In timp ce scriem carti de istorie. E lunga dovada ca omu-i orbire, Iar mana-i otrava cand suflet nu e. Ne-ncearca uimirea pe culmi de nestire, Iar nicio-ntrebare nu vine, nu e... Nu-i nicio distinctie cand vrei sa ignori De-ti pierzi si masura in nopti si pahare. Si nu te astepti sa cazi si sa mori Cand lumea te uita si calca-n picioare! Caci nu e plecare sa vina sa umple Nimicul din tine cand fugi ca sa scapi. Te cateri pe umbre sperand sa se-ntample O viata in care sa simti ca incapi.