Absent de-ntrebare

Am crezut ca mi-am gasit partea mea de infinit. Am vrut sa te mir mereu, mereu sa te mir cu soare!... Nu-mi reusesc refugierea, mana-ti plimba mangaierea, c-o furtuna de splendoare ningi cu iarna, ningi din greu. Dar mi-ai inspirat vapaie si sub pleoape in privire te-am cuprins si stins cu ploaie; ca-ntr-un maine oarecare voi fi tot ca azi si ieri. Inecat de dor de-uitare am sa plang si alte veri, toamne, ierni si primaveri... Am sa plang o mare! Cu-ntunericul cernut, in visiunea ta reala si albastra m-am pierdut.